Examenul de bacalaureat naţional 2014 Limba și literatura română Filiera teoretică – Profilul umanist; Filiera vocaţională – Profilul pedagogic

Model

Citeşte următorul text:
VI

Noi stam cântând în noapte în turnul fermecat
Ce-și nalță fruntea sură din negrile ruine,
Iar viersurile noastre, ciudate și streine,
Deși voiau să râdă, plângeau un vechi păcat.

Stam singuri, și cum cerul greoi și-ntunecat
Părea o carte veche cu taine sibiline,
Noi glasul ridicarăm în cântece senine
Chemând uitarea sfântă în tragicul palat.

Bătând din aripi grele, trecu grozava noapte,
Plutind demoniacă în valuri lungi de șoapte,
Iar jos, zăcând în umbră, stau roze la picioare.

Păunii sub arcade, visând, plângeau în somn,
Și rozele păliră ca albele fecioare
Ce mor chemând zadarnic al visurilor domn.

(Ştefan Petică, Moartea visurilor – XIV)

sibilin – profetic, enigmatic; în Antichitate, sibilă – femeie înzestrată cu darul profeției
demoniac – demonic
Redactează, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţ e cu privire la text:
 
1. Numeste câte un sinonim neologic pentru sensul din text al cuvintelor: singuri şi chemând. 2 puncte
2. Explică rolul cratimei în secvența: cerul greoi și-ntunecat. 2 puncte
3. Construieşte un enunţ în care să ilustrezi sensul conotativ al cuvântului noapte. 2 puncte
4. Precizează tema şi un motiv literar identificate în textul dat. 4 puncte
5. Menţ ionează două mărci lexico-gramaticale ale subiectivităţ ii prezente în textul dat. 4 puncte
6. Selectează două secvenţ e din text care conturează dimensiunea spațială a imaginarului poetic. 4 puncte
7. Prezintă semnificația a două figuri de stil diferite din a doua strofă. 4 puncte
8. Ilustrează, cu exemple din text, două trăsături ale genului liric. 4 puncte
9. Comentează, în 60 – 100 de cuvinte, prima strofă a textului dat, prin evidenţ ierea relaţ iei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. 4 puncte
 

Răspunsuri posibile

   1. singuri - solitari, chemând - invocând.

   2. Cratima indică rostirea legată a două cuvinte diferite ( conjuncţia şi şi adjectivul întunecat), prin căderea vocalei î din cuvântul întunecat. Dispare astfel o silabă şi versul are măsura cerută de necesităţile prozodice: 13 silabe.

   3. Poetul stătea pierdut în noaptea gândurilor.

   4. Tema poate fi condiţia umană (tragică), iar unul din motive ar putea fi turnul, simbol al claustrării şi al alienării.

   5. Mărci ale subiectivităţii sunt pronumele de persoana I (noi) şi verbele la persoana I (stam, ridicarăm).

   6. Dimensiunea spaţială a imaginarului poetic se conturează în secvenţele: în turnul fermecat,

din negrile ruine, în tragicul palat.

   7. Sentimentul general transmis de poezia lui Petică este de apăsare sufletească, de suferinţă, de zădărnicie produse de neputinţa de a scăpa de un destin tragic. Este o stare vagă, nedesluşită, dar puternică, pregnantă, zdrobitoare. În strofa a II-a întâlnim figuri de stil care contribuie la conturarea aceste stări. De exemplu, epitetul tragicul din ultimul vers, asociat substantivului palat, aduce o intensificare a durerii. Comparaţia cerul... părea o carte veche cu taine sibiline sugerează neputinţa omului de a-şi descifra destinul, singurătatea celui care nu simte prezenţa divinităţii.

   8. Cele două trăsături ale genului liric prezente în text sunt 1. transmiterea în mod direct a unor idei şi sentimente şi 2. prezenţa eului liric. Poetul încearcă să comunice direct tragismul existenţei (tragicul palat), pe care fiinţa umană nu îl poate depăşi nici măcar prin apelul la divinitate, care pare mută (cerul greoi şi-ntunecat părea o carte veche cu taine sibiline). Mărcile prezenţei eului liric sunt pronumele şi adjectivele la persoana I (noi, noastre) şi verbele la persoana I (stam, ridicarăm).

   9. Această poezie - aparţinând curentului simbolist - creează o atmosferă dureroasă, sfâşietoare, tragică. Nu se compun imagini, ca în poezia anterioară simbolismului, ci se transmit sugestii, se emană o invizibilă radiaţie lirică. Apăsare sufletească, deznădejde, claustrare par a fi sentimentele sugerate, toate sub semnul morţii. Prima strofă ne introduce în această lume a senzaţiilor vagi, obscure. Dimensiunea spaţială a imaginarului poetic este dată de substantivele turn şi ruine, sugerând claustrare şi distrugere. Epitete precum sure şi negrile, alături de substantivul noapte colorează sumbru această lume de trăiri sufleteşti. Verbul plângeau contribuie la adâncirea durerii, iar substantivul păcat, întărit de epitetul vechi sugerează ideea ispăşirii unui blestem ancestral. Eul liric - în ipostaza de "noi", adică de reprezentant al umanităţii întregi - încearcă evadarea din această capcană a suferinţei prin cântec, prin artă. Strofa următoare pare a sugera însă că arta nu poate să aducă decât, cel mult, remediul paliativ al uitării.